La începutul lunii octombrie va spuneam ca am avut un weekend minunat alături de colegii de echipa și familiile noastre la #PensiuneaCasaLaculuiMalaia și v-am povestit despre asta într-o postare anterioara. Astăzi as vrea sa povestesc despre ziua de duminică, ziua de întoarcere acasă. Avusesem deja o zi de sâmbătă extraordinara, cu tot ce ne doream, asa cum v-am povestit, și, în condițiile în care care afara a plouat toată noaptea și chiar în cursul dimineții, nu mai credeam ca vom experimenta ceva extraordinar. Stabilisem de seara, împreună cu Claudiu, sa facem înconjurul Lacului Vidra pe biciclete dar ploaia de duminică dimineața ne-a cam încurcat planurile. În condițiile date, fiecare ne-am făcut bagajul și ne-am pregătit de plecare spre casele noastre.
Atunci Claudiu a avut o idee strălucitoare, sa ne întoarcem pe Transalpina și sa mâncăm la Stana Stefanu. Pana sa plecam noi, la Malaia ploaia s-a oprit și razele soarelui apărute de după coama muntelui ne-a reaprins dorința de a face tura în jurul lacului. Cum fetele noastre hotarasera sa mai stam puțin la pensiune pana își terminau copiii temele, am zis sa nu le deranjam, ne-am pus bicicletele pe mașină, le-am dat întâlnire la Stana Stefanu peste 3 ore și am plecat.
Am ajuns la locul unde drumul spre barajul Vidra se lasă în dreapta, am parcat, am dat jos bicicletele deși afara erau în jur de 3-5 grade și ploua mărunt. Ne-am încurajat noi ca nu ploua rău și ca sigur ne vom încălzi după ce vom pedala puțin dar nu a fost deloc asa, pentru că, după nici 1 km, frigul și ploaia și-au cerut drepturile și ne-au trimis inapoi la mașină. Dacă tot eram acolo și mai era ceva timp pana la ora de întâlnire, am zis ca nu ar strica sa mergem cu mașina sa vedem dacă se poate trece peste baraj cu bicicleta (pentru data viitoare când ajungem în zona) dar și ce a mai rămas din stațiunea Vidra. Imaginea dezolanta a ruinelor stațiunii a fost uitata instant când am ajuns la baraj și am văzut cât de frumos se vede indiferent dacă priveai în josul sau în susul barajului.
Am plecat apoi spre Obârșia Lotrului spre locul de întâlnire cu fetele, am mai oprit la o pensiune superba unde speram sa ajungem cât de curând și sa va povestim despre ea, și la nici 10 km de locul unde am încercat noi sa pedala, am înțeles și de ce nu am reușit,…. ningea ca în toiul iernii. De la Obârșia Lotrului am virat stânga, pe Drumul Regelui, către Ranca. Am urcat vreo 7-8 km și am ajuns la Stana Stefanu. Fetele erau deja acolo, își comandasera mâncarea. Ningea ca în povesti (la începutul lui octombrie) și era asa de frig ca, înainte sa ne comandam mâncarea, am dat iama în zestrea stanei și ne-am transformat și noi în ciobani autentici cu cojoc și clop.
Și cum <Stana Stefanu/ Te-așteaptă cu tocanu’> evident ca ne-am luat tocan de oaie și bulz ciobănesc și ca totul a fost asezonat cu mult usturoi mâncat direct cu sare. Ca dovada ca a fost extraordinar de bun, va spun ca m-am gândit sa fac o poza la mâncare abia când aproape golisem farfuriile. A mâncat pana și fiica-mea, chiar dacă inițial a zis “mie îmi place oaia de la oraș pe care o cumpăra tata”. După ce ne-am potolit pofta și ne-am bucurat de cele mai bune preparate ciobănești pe care le-am mâncat vreodată, am cunoscut-o și pe bacita Mărioara, cea care ne-a spus povestea locului.
Stâna Stefanu este în acest loc de când Transalpina era doar un drum de munte pe unde puteai merge doar dacă aveai o mașină 4×4 (bine….se putea și cu Dacia papuc 😉) deci “drumul a venit la stana și nu stâna la drum”. Totul a început de la turiștii care trecând pe lângă stâna, se opreau sa cumpere brânză dar când vedeau și tuciurile cu tocan sau bulzul gata preparat, cereau și ei sa guste. Toți au apreciat enorm gustul autentic, asa ca pentru a putea bucura cât mai mulți turiști, oamenii au luat certificate de produse tradiționale și chiar și-au înregistrat marca “Stana Stefanu”.
Apoi bacita ne-a arătat stâna, ne-a povestit despre personalitățile care i-au trecut pragul dar a și fost fotograful nostru (și chiar se pricepe) prin toate colturile acestei minunate stane. Totul este făcut după sufletul și voința acestei creștine iubitoare de munte și de traditii: costume populare frumoase și bine ingrijite dar și diverse obiecte tradiționale expuse peste tot atât în zona “de dormit” cât și sopronul care tine loc de zona de servit masa. Ne-a invitat chiar și în camera în care păstrau brânza și curățenia de acolo convingea pana și cele mai sceptice persoane sa guste diversele sortimente de brânză sau sa comande bulz dacă cumva nu o făcuse înainte. În mijloc, între zona de dormit și zona de luat masa sub un alt sopru erau agatate deasupra focului tuciurile cu tocan care te ispiteau indiferent dacă îți era foame sau nu. Pe mine m-au impresionat și de fiecare data când mai vad câte o postare de-a doamnei Marioara Babu pe FB, îmi “ploua în gura” cu gândul la tocanul lor cu mămăligă.
Mulțumesc Claudiu pentru ca ne-ai adus aici și nu uita ca am făcut câteva planuri de excursii în zona și bineînțeles ca de fiecare dată vom veni și la Stana Stefanu.
În concluzie, anul viitor (ca acum Transalpina este închisă), dacă aveți de gând sa va bucurați de frumusețile celui mai înalt drum din tara dar și de autenticitatea gustului tradițional romanesc, opriți-vă la Stana Stefanu si sigur veți pleca cu amintiri frumoase dar și mai puțin stresați pentru ca ” N-ai cu să treci sa nu te bucuri/ E imposibil sa nu-ți placa/Și ca prin farmec/ Orice stres sa treaca”.

Acest blog vă recomandă destinații de vacanță testate, unde vă puteți bucura de timpul petrecut cu familia fără a cheltui o avere