Dacă tot va spuneam ca îmi doresc sa promovam zonele frumoase din Romania si pentru ca îmi este mai la îndemâna sa va povestesc despre zone apropiate de Craiova, de data aceasta va voi descrie o experiența foarte frumoasa trăită împreuna cu 3 prieteni pe un traseu foarte frumos. Am plecat dis de dimineața din Craiova (deși nu atat de devreme pe cât si-ar fi dorit Gabi), am luat unul dintre prieteni (Mero) din Filiași si apoi ne-am continuat drumul spre Tg Jiu unde ne-am întâlnit cu al treilea prieten (Florin) care este specialistul si îndrumătorul nostru pe traseu. Ne-am îmbarcat in mașina pentru traseu , un Suzuki Jimny, si am plecat către Rugi, la vreo 10-15 km de Tg Jiu, de unde l-am luat si pe organizatorul expediției (Gabi). Alături de noi pe o porțiune de traseu a mers si Bitzi, un prieten de-al lui Florin cu o motocicleta de enduro.
Am pornit apoi către Schela (de Gorj) unde ne doream sa vedem Poiana lui Mihai Vitezul situată pe platoul de deasupra Schelei. Aici se zice ca a poposit Domnitorul Mihai Viteazul in 1600 când trecea către Transilvania pentru a merge la Viena. Este așa de greu urcușul încât se spune ca aici, epuizat de efort, a murit calul Domnitorului care mai apoi și-a continuat drumul pe jos pana in Pasul Valcan. După spusele cunoscătorilor (Gabi si Florin) aici este o statuie cu un vultur de bronz ridicată in 1932 in cinstea marelui domnitor dar noi nu am văzut-o întrucât in zona se lucrează la celebra BRUA (magistrala de gaz către Austria) si la câte santuri erau săpate am preferat sa mergem înainte către pasul Valcan. Bitzi, prietenul cu motocicleta, a intrat către statuie si ne spunea ceva de genul ca muncitorii ar fi montat din nou statuia dar zona este încă foarte afectată de lucrări.
Am mers apoi aproximativ 20 km pe un drum de pământ si piatra pana in golul alpin din apropierea pasului Valcan unde ne-am oprit sa mâncam afine proaspete ( si curate dacă cumva trecuse vreun urs pe acolo). Ne-am oprit mai apoi in Pasul Valcan unde era destul de multă agitație prilejuita de comemorarea zilei de 23 August. Aceasta porțiune de drum dintre Schela (Gorj) si Pasul Valcan este încărcată de istorie. Cunoscut inca din vremea romanilor ca “drumul lui Traian” care făcea legătura între podul lui Apolodor si Ulpia Traiana, a fost multă vreme, pana dupa Primul Război Mondial, singura cale de comunicare dintre Țara Hategului si Oltenia. Tot pe aici se zice ca ar fi trecut si armata romană in timpul primului război mondial și încă se mai păstrează urme ale bătăliilor crâncene purtate împotriva trupelor germane și austro-ungare. Acesta este motivul pentru care aici, in Pasul Valcan, la peste 1600 m, pe granița dintre Gorj si Hunedoara se afla un complex statuar dedicat eroilor din Primul Război Mondial. I-am lăsat pe generali cu busturile si cu evenimentul lor si am coborât către Vulcan si mai departe pe Valea Jiului de Vest prin Uricani spre Valea de Brazi si Câmpul lui Neag.
Ne-am oprit după ce am trecut de Câmpul lui Neag, când încă drumul asfaltat nu se terminase, intr-o poienița frumoasa de la marginea drumului si am servit un mic dejun întârziat cu brânza, ceapa, ardei, șunca si alte bunătăți de acest gen.
Ne-am continuat apoi drumul spre Izvoarelei Cernei pe un drum sa-i zicem forestier dar foarte, foarte frumos cu păduri, poienițe verzi cu flori frumoase si cu plaiuri si creste superbe pe fundal. Drumul urca pana la un moment dat când am ajuns intr-o zona superba cu stâncă in stânga, o prăpastie imensa in dreapta drumului si in fata o priveliște amețitor de frumoasa. Nu puteam sa ratam ocazia de a face câteva poze înainte sa ne începem coborârea către Cernisoara, un afluent “clasic” al Cernei. Spun “clasic” pentru ca spre deosebire de celălalt brat din care se formează Cerna, acesta este un firicel liniștit de apa care aduna in principal apele de suprafața din Munții Godeanu si Valcan.
Am mers puțin si pe Valea Cernisoarei pana la un mic baraj, unde am făcut câteva poze cu muntele Godeanu pe fundal, dupa care ne-am continuat drumul si am mers sa vedem ceva cu adevărat spectaculos – Izbucul Cernei.
Izbucul Cernei este celălalt brat care formează Cerna si este după părerea mea, de o frumusețe rar întâlnită (poate peste Cascada Bigar- mult mai vizitată si povestita pe diverse cai). Aici am oprit intr-o poienița la aproximativ 100 m de izbuc si am admirat un pârâu nervos de munte, cu debit destul de puternic care ceva mai jos se unea cu liniștita Cernisoara pentru a forma Cerna. Acolo era o punte de lemn către o mica cabana care era alimentata cu electricitate dintr-o centrală amenajată intr-o fosta moara cu piatra invartiata chiar de forța cu care apa pornea nervoasa la vale.
Am pornit apoi pe jos spre baza celor 2 ciuceve (versanți abrupți ai unei vai conform DEX) Vacariei si Chicerii de unde izbucnește nervoasa Cerna. Aici, pe o suprafața de câțiva metrii pătrați, este o adevarata poveste, cu cele 3 puncte din care apa rece ca gheata iese din pământ si curge apoi nervoasa printre stânci, cu stânci acoperite de mușchi pe care poți sa te așezi la fel de confortabil ca pe o perna, cu trunchiuri de copac căzute si acoperite deasemenea cu mușchi astfel încât dacă închizi ochii si asculti sunetul apei îți si imaginezi un hobbit vesel care apare de după copaci. Aici, apa este atât de rece încât doar Florin cu multă concentrare (si între noi fie vorba, probabil si cu ceva leziuni ischemice) a reușit sa țină picioarele in apa mai mult de 20 secunde. Este un loc atât de frumos încât tare greu te lași dus mai departe in călătorie. Doar promisiunea lui Florin ca vom face o baie in Acumularea Cernei numita si Lacul Iovanului ne-a convins sa mergem mai departe.
De aici ne-am continuat drumul in 4 (pentru ca Bitzi a făcut cale întoarsă către Tg Jiu) si intr-adevăr Florin si-a respectat promisiunea si din drumul sa-i zicem principal a făcut stânga la un moment dat si ne-a dus pe malul apei, undeva spre coada lacului lung de vreo 10 km. Peisajul este fantastic de frumos, ideal pentru campare si chiar erau câțiva oameni cu cortul pe lângă “poteca” care ținea loc de drum, pe care am coborât spre lac. Ne-am scăldat in lac si spre surprinderea noastră, apa era chiar calda, cel puțin la aproximativ 2 m de la mal cât am intrat eu. Curajoșii de serviciu (Gabi si Florin) au traversat lacul si nu cred ca împărtășesc aceeași opinie cu mine.
Drumul nostru a continuat șerpuind pe malul drept al lacului pana la baraj. Aici ne-am oprit si evident ca nu am ratat ocazia de a face câteva poze in locul unde se spune ca a început celebra lupta a lui Iovan Iorgovan cu balaurul cu 3 capete.
Am mers apoi la vale pe “urmele balaurului rănit” pana la Cheile Corcoaiei, locul unde se zice ca fuga balaurul a despicat muntele si a realizat aceste minunății. Pe o distanta de aproximativ 250 m apa a săpat în munte niște forme care chiar te duce cu gândul ca poate legenda este adevărată. Aici legenda spune ca Iorgovan a tăiat unul din capete iar balaurul a luat-o la vale spre cele 7 izvoare termale unde spera sa se revigoreze pentru lupta cu Uriașul Iovan Iorgovan.
La fel am făcut si noi, tot pentru a ne revigora dar nu in izvoarele termale ci cu un grătarel făcut lângă căsuțele din lemn pe fundații de piatra care ne-au servit drept adăpost peste noapte. Cazarea noastră era situată chiar la granița dintre cele 3 județe (Gorj, Mehedinți si Caras-Severin) in satul Tatu din comuna Cornereva, un loc cu o frumusețe deosebita unde Florin chiar si-a luat o casa veche pe care o renovează si sper sa ma invite la “tăierea panglicii” pentru a-i face o recenzie buna. Aceasta zona este de asemenea o zona cu puternica încărcătura istorică fiind o zona in care se zice ca se făcea comerț între Imperiul Austo-Ungar si Imperiul Otoman. Tot aici se zice ca era o zona de granița si ca aici ar fi fost Regimentul 13 de granița al Mariei Tereza si chiar si acum se mai văd urme ale vechii poteci grănicerești. Bătrânii satului vorbesc si despre numeroase comori care ar fi ascunse in munții din aceasta zona si cred ca asta este de fapt motivul pentru care ales prietenul nostru acest sat 😉. Glumesc, evident, dar dacă reușește sa facă ce ne-a zis, cu siguranța “a găsit comoara” pentru ca frumusetea si liniștea locului reprezintă adevarata comoara.
A doua zi ne-am întors spre Tg Jiu dar de data aceasta pe asfalt pe drumul Herculane- Baia de Arama- Tismana- Tg Jiu, un drum care deși este modernizat, este unul care merita făcut. Am mâncat un păstrăv bun lângă Baia de Arama, am ajuns la Tg Jiu si am plecat fiecare spre casele lor cu promisiunea ca vom repeta o astfel de experiența cu de toate, prieteni dragi, peisaje frumoase, fructe de pădure (afine, mure, coarne) direct de la sursa, apa rece ca gheata direct din izvor și multă voie buna.
Zona Herculane- Cerna – Baia de Arama- Tismana este o zona superba, încă semisalbatiaca care merita văzută si explorata. Noi am fost acum intr-un fel de expediție haiducească dar sunt convins ca ne găsește Florin o cazare buna unde sa mergem intr-o vacanța cu familia si sa ne bucurăm de frumusetea deosebita a locului.
Acest blog vă recomandă destinații de vacanță testate, unde vă puteți bucura de timpul petrecut cu familia fără a cheltui o avere
