Pe la începutul anului trecut am văzut pe pagina de Facebook a unei prietene o postare despre “Cuibul de la mare” și m-am îndrăgostit brusc de acest loc. Evident că am căutat informații și am încercat să rezerv dar surpriză….puteam doar face o solicitare cu intenția de a rezerva urmând să fiu contactat. Între timp urmăream toate postările de pe pagina lor de Facebook și îmi plăcea din ce în ce mai mult locul dar și felul în care Cosmin (proprietarul) descria cu un umor fin ceea ce se întâmpla în cuib. Tare mai m-am bucurat în februarie, anul acesta, când am primit “verde” pentru rezervări și spun “verde” din două motive: unul este că am putut să rezerv și altul pentru că disponibilă în perioada dorită de mine a fost chiar camera verde.
Și uite așa, cu gândul la minivacanța cu familia pe care urma să o petrecem în cuib, am trecut mult mai ușor peste starea de urgentă și iată-ne la sfârșit de iunie deja în drum spre mare. Pe lângă bagajele obișnuite pentru mare, evident că mi-am luat și bicicleta – văzusem într-o aplicație câteva trasee interesante (Corbu- Vadu- Gura Portiței sau Cheile Dobrogei) și speram să găsesc pe acolo ceva parteneri de pedalat. Și de data aceasta waze-le și-a făcut datoria și ne-a dus fix până în poarta cuibului de unde ne-a preluat Georgiana (proprietareasa) și ne-a prezentat cuibul cu zonele comune dar și cuibușorul nostru verde unde urma să petrecem următoarele 5 zile.
…..dar să începem cu începutul …. am oprit mașina fix unde prietenul waze ne-a spus că am ajuns la destinație dar nu am văzut nimic care să ne indice care este locul cu pricina – pe dreapta, un magazinaș cu materiale de construcții (parcă) iar pe stânga un gard înalt de fier forjat acoperit cu plexiglas și cateva mașini parcate semn că totuși eram unde trebuie. Am sunat la Georgiana, ne-a confirmat că eram unde trebuie și ne-a deschis poarta.
Imediat ce ai deschis poarta și ai intrat în curte, ai pășit în paradis! Doar 3 alei cimentate, 2 pentru masină, deși nu cred că a intrat vreodată vreo mașină acolo, și una pentru picior străjuită de pomi fructiferi și multe flori frumos colorate. Atât de mult verde încât abia dacă poți zări clădirile din curte, așa că mi-a fost foarte ușor sa găsesc repede un locșor la umbra pentru bicicleta mea. Mai faci câțiva pași, ajungi lângă casă și cărămida aparentă a zidurilor și cele 2 lavițe tradiționale din față te informează încă de acum despre ce vei găsi mai departe în casă și în curtea din spate. Pășești apoi câțiva pași pe aleea de lângă casă și ajungi în “locul pierzaniei” – grădina din spate și spun asta pentru că aici este locul unde efectiv uiți de toate grijile. Hamacele, șezlong-urile, bârnele de lemn plasate cu stil din loc în loc, terasele de lemn delimitate de lemn de mesteacăn cu expoziția lor de obiecte tradiționale, frumusețea florilor și pomilor cu fructe (cireși și piersici), felinarele din scobiturile pereților, locul de joaca pentru copii, pisicile din curte între care vedeta este Portocala , dau acestui loc o magie aparte și un romantism deosebit.
A venit apoi vremea să intram în casă. Ești fascinat încă înainte să deschizi ușa. În pridvorul de la intrare totul este în armonie, cărămida pereților cu superba ușa albă pictată cu floricele, lavița albastră deasemenea pictată cu motive florale cu 2 valize vechi “aruncate” întâmplator pe acolo dar și cu cei câteva reteveie de mesteacăn. Tabloul este completat de piciorul unui vechi sfeșnic bisericesc de care este agățată o cădelnița, obiecte care mi-au atras, din partea doamnelor care au grija de cuib, porecla “Părinte”, probabil datorită bărbii din posesie dar mai ales datorită faptului că le-am cerut puțină tămâie să pun în cădelnița.
Deschizi apoi ușa, intrii….. și parcă ai intrat la muzeul satului. Un hol mare, unde o altă laviță acoperită cu un preș țesut te îndeamnă să te așezi dacă cumva ai obosit cu bagajul iar în stânga o mașină veche de cusut stă liniștita lângă geamul care separă casa de locul pierzaniei despre care v-am vorbit mai sus. Calci apoi cu grijă peste un alt preș frumos colorat care acoperă pavajul de cărămida lăcuită și intrii într-un spațiu deschis cu chicinetă în stanga, fascinantă prin frumusețea deosebită a mobilei – o adevărată broderie de lemn dar și prin colecția de ceramică de Horezu expusă pe grinzile de lemn iar în dreapta, accesul către cele 3 camere de jos și interesanta scara rotundă care face accesul către mansardă – practic un imens fier torsionat cu trepte de lemn.
La mansardă, un mic hol, deasemenea amenajat rustic, din care se face accesul către camerele de sus (3 la număr) dar și către o terasa frumoasă cu 4 fotolii, un cufăr și o măsuță unde mi-am savurat în liniște cafeaua într-o dimineața în care îmi bucurasem deja sufletul și cu un frumos răsărit pe plaja de la Corbu.
Am intrat apoi în cameră, camera cu ușa verde de lângă scară, și prima senzație a fost că ne-am întors în Santorini – superba insulă grecească pe care am vizitat-o în urmă cu 9 ani. Deși nu este mare, combinația foarte reușită dintre grinzile de lemn, cărămida lăcuită, cufărul de-o vârsta cu bunica, dulapul vopsit verde patinat, măsuță albă pictată cu același gen de flori ca cele pictate pe ușa verde, pătura țesuta de pe pat contribuie din plin la atmosfera romantică a acestui loc.
Pe lângă casa pe care tocmai v-am descris-o, bine ascunse prin jungla ordonată din curte, mai există și 3 pavilioane superbe: Românesc, Brâncovenesc și Săsesc. Fiecare dintre cele 3 este o operă de artă traditională în conformitate cu numele pavilonului dar cel mai mult mi-a plăcut faptul că fiecare are propria terasă (cel Românesc chiar cu propriul hamac) unde te poți retrage atunci când vrei să stai doar tu cu tine și cu ai tăi departe de agitația din cuib.
Una peste alta, casa este un adevărat muzeu de obiecte tradiționale: felinare, lămpi pe gaz, ițe și spată de la un război de țesut, rindea, darac, lăzi de zestre, orologii și astea sunt doar cateva din obiectele expuse aici. Atât de multe că în fiecare zi am descoperit câte ceva ce nu văzusem în zilele precedente. Cuibul este “sufletul” acestor oameni minunați, Georgiana și Cosmin, care fac tot ce pot pentru ca noi să ne simțim bine. El arhitect și ea kinetoterapeut au luat o ruină în urmă cu câțiva ani, au muncit efectiv cot la cot cu meșterii și au transformat-o într-un colț de rai.
Am lăsat bagajele și am plecat în recunoaștere către plaja, eu pe bicicletă și fetele cu mașina. Am urmat sfaturile Georgianei și am ajuns destul de ușor pe plaja. Nisipul fin, de culoare deschisă, apa limpede și albastră, câteva grupuri răzlețe dornice să mai prindă cateva minute de aerosoli în lumina apusului te ducea cu gândul către alte meleaguri nicidecum către o plaja din Romania. M-am bucurat de briza marii intr-o scurtă plimbare cu bicicleta pe plaja în timp ce fetele au admirat albastrul apei și valurile înspumate.
Ne-am întors la cuib chiar la timp să îl cunoaștem pe Iulian, masterchef-ul, care ne-a transmis în felul lui că se bucură să ne cunoască printr-o gustoasă saramură de crap cu mămăliga. A fost delicioasă ca, dealtfel, tot ce ne-a gătit în cele 5 zile de cuibareală și chiar dacă eram sătul, mă bătea gândul să cer și a doua porție. Nu am făcut asta cu saramura dar nu am mai ratat ocazia când Iulian a gătit scoici. Au fost poate cele mai bune scoici pe care le-am mâncat vreodată, aș putea spune chiar că au fost peste cele de la Chez Clement din Paris.
Ce poți face aici? Ar fi o întrebare la care ți-aș putea răspunde în alte cateva pagini dar ca să evit să mă certați că am scris prea mult voi povesti doar ce am făcut noi.
Am fost la plajă în 3 locuri diferite: Corbu, Vadu și Tuzla.
– Plaja Corbu, plaja cu nisip fin, cu apă curată, albastră, fără alge, cu intrare lină în apă și cu valuri potrivite, numai bune pentru distracția copiilor.
– Plaja Vadu, pentru mine mai frumoasă și mai sălbatică decât cea de la Corbu, o plaja care prin nisipul aproape alb, prin drumul de nisip bătătorit care șerpuia prin vegetația înaltă și verde, mi-a amintit de Orient Bay din Insula St Martin din arhipelagul Caraibelor.
– Plaja Tuzla deasemenea foarte frumoasă dar despre aceasta va voi povesti în episodul următor.
– Am făcut și aproape 100 km cu bicicleta dar s-ar fi putut face mult mai mult pentru că în zonă am găsit pe o aplicație mai multe variante de traseu, care-mai-de-care mai interesant.
– Am lenevit în hamacul din curte, am ascultat muzica bună, am cunoscut oameni minunați pe care sper să-i mai revăd și cu alte ocazii, în cuib sau în afara lui. Într-una dintre seri s-a lăsat chiar cu puțin dans – încălziți fiind, fiecare după putință, unii de la pălinca și vinul din frigider, alții de la dozatorul de bere din terasă. Dacă mai punem și focul la care Iulian tocmai gătise scoicile dar și muzica live cântată de Cristian Munteanu vă imaginați ce atmosferă frumoasă a fost în curte.
Și uite așa, ca într-o clipă, au trecut cele 5 zile de cuibăreală și vă spun că acesta este un loc unde aș reveni cu mare drag iar cine mă cunoaște, știe că în general nu îmi place să mă întorc când sunt atâtea și atâtea locuri frumoase de văzut în țara asta.
PS: am rezervat deja tot cuibul pentru 3 nopți în viitorul apropiat!

Acest blog vă recomandă destinații de vacanță testate, unde vă puteți bucura de timpul petrecut cu familia fără a cheltui o avere