Nici nu știu cum a trecut vara și deja am rămas în urmă cu poveștile de vara aceasta. Vă spuneam într-o postare din iunie, în cea despre Olănești și Pensiunea unde Crăciunul vine în fiecare anotimp (Noel), că fix înainte de scurta vacanță cu familia la Olănești, am făcut o tură foarte frumoasă cu bicicleta alături de prietenii noștrii de la Lykaios.
Am văzut pe FB postarea lor despre tura către Cabana Cheia, l-am mobilizat pe prietenul meu George, am închiriat #Silverback-ul #Sido de la #Barcicleta și așa se face că în dimineața zilei de 28 mai, la ora 6.00 puneam bicicletele pe suport și ne porneam către parcarea de la Casa Tineretului Vâlcea – locul de întâlnire cu prietenii de la Lykaios.
Acolo, după obișnuita poza de grup făcută când toată lumea e plină de energie și entuziasm, am pornit la drum către Olănești. Am făcut o scurtă oprire la un supermarket din Păușești Măglași (deja clasică aș putea spune) pentru aprovizionare cu cele necesare pentru a întreține nivelul de glicemie pe traseu(bere, cârnați , eugenii…..apă) și ne-am continuat drumul către satul Cheia, unde ne aștepta un alt grup de pasionați de natură și bicicletă veniți de asemenea din Craiova.
De aici, am mai pedalat puțin pe asfalt admirând câteva minunății de case tradiționale despre care v-am spus și în postarea amintită mai sus, și am intrat pe un drum forestier care urcă agale pe lângă râul Cheia către unele dintre cele mai izolate lăcașuri de cult din țară – schiturile Iezer, Pahomie și Pătrunsa. La scurt timp după ce am intrat pe drumul forestier, ne-am oprit pentru a ne împrospăta proviziile de apă la Izvorul “La Troiță”.
Puțin mai jos de troița, pe malul râului Cheia sunt Crucile Moșilor – cruci săpate în stâncă care marchează locul unde se zice că au fost îngropați cei 300 de călugări care au încercat să apere cu prețul vieții lor, Schitul Iezer și comorile ascunse aici de “un domnitor” al Țării Românești. Spun asta, pentru ca asta este constanta intre cele două legende care circulă despre Crucile Moșilor. Într-una dintre legende se spune că domnitorul Mircea Ciobanul, ctitorul schitului Iezer, ar fi ascuns în zidurile bisericii o găleată cu galbeni pentru a fi găsiți și utilizați la reconstruirea schitului. Tot această legendă mai spune și că Stana, fiica cea mare a domnitorului, supărată că domnitorul a măritat-o întâi pe fata cea mică, a fugit în Ardeal unde s-a măritat cu un nemeș ungur căruia i-a povestit despre comoara din pereții Schitului Iezer. Acesta a strâns oaste, a torturat călugării de la schit și pentru că aceștia nu i-au spus unde este ascunsă comoara i-a decapitat și a dărâmat schitul. În cealaltă legendă este vorba tot de un domnitor dar de data aceasta despre Mihai Viteazul care în drumul lui spre Transilvania a lăsat o parte din visteria țării aici. După ce a fost decapitat pe Câmpia Turzii, dușmanii au venit cu oaste, au omorât cei 300 de călugări și au furat comoara de la Iezer. Acestea sunt cele 2 legende legate de Schitul Iezer, care m-au făcut să vă spun în postarea amintită mai sus că aici este vorba despre povești de dragoste pentru Dumnezeu și de oameni.
Ne-am continuat drumul lăsând în dreapta Schitul Iezer unde ne-am oprit doar preț de o poză și până la Troița “La răscruce” ne-am mai oprit doar într-o zonă unde râul Cheia face câteva cascade foarte frumoase. La troiță, am lăsat în stânga drumul care duce către Schitul Pahomie și ne-am continuat drumul în sus, pe malul Cheii, cu opriri din când în când pentru poze, nu pentru că oboseam ci pentru că peisajele erau pur și simplu fantastic de frumoase.
Am trecut pe lângă zona de unde începe traseul prin Brâna Caprelor despre Romică și Angela ne-au vorbit foarte frumos și am ajuns la tunelul de sub Curmătura Stogsoare. Aici peisajele sunt superbe indiferent în care parte a tunelului te oprești.
De aici am început coborârea până când drumul trece fix prin albia râului de vreo 2 ori. Ne-am descălțat și am trecut prin apa rece ca gheața apoi în scurt timp am ajuns la Cabana Cheia.
Aici, un alt peisaj ca de basm, parcă ai ajuns într-o cetate ale căror ziduri de apărare sunt formate de crestele munților. Cum curtea cabanei era plină ochi de turiști, unii în tranzit, alții care tocmai își întindeau corturile, ne-am așezat și noi pe unde am putut, ne-am scos fiecare merindele din rucsac, am fript deja obișnuiții cârnați și am întins o câmpenească de toată frumusețea.
După masă, câțiva dintre noi am mers pe adevăratele chei ale Cheii. Un traseu de vreo 2 km fascinant de-a dreptul, cu cascade, stânci abrupte, arbori căzuți și acoperiți de mușchi, potecă îngustă, de aproximativ 40-50 cm, printre stânci imense sau chiar pe sub unele dintre acestea, unde parcă nu ne mai săturam să facem poze. Aici îți dai seama că indiferent de aparatul pe care-l folosești, măreția naturii nu poate fi surprinsă la adevărata ei valoare. Ne-am luat apoi la revedere de la gazdele noastre și am pornit pe drumul de întoarcere spre Rm Vâlcea.
La întoarcere, apa râului parcă nu mai era așa de rece (eram noi obișnuiți cu ideea că vom trece prin apa rece sloi) dar ne-a dat energie cât să urcăm până la tunel pentru că apoi urma coborârea.
În concluzie, a fost o tură superbă, într-o zonă sălbatică, de o frumusețe rară, cu prieteni dragi alături și unde m-am bucurat din plin și de calitățile bicicletei #SilverbackSido1 atât pe urcare cât mai ales pe coborâre unde suspensia full si-a făcut treaba foarte bine.
Acest blog vă recomandă destinații de vacanță testate, unde vă puteți bucura de timpul petrecut cu familia fără a cheltui o avere
