Pensiunea Kavalliera- un loc de poveste!
Partea a III-a
După o experiență culinară deosebită la Hunnia-Huntarya, unde am mâncat muuult mai mult decât aveam nevoie, am pornit spre Miercurea Ciuc unde, la vreo 15 km spre Băile Tușnad ne aștepta un alt loc de poveste- Pensiunea Kavalliera.
Despre pensiune am găsit pe net numai cuvinte și poze frumoase din care am concluzionat că vom găsi acolo un loc frumos, rod al muncii și pasiunii unei campioane la echitație, unde să petrecem 2 seri liniștite, romantice după ce ne vom bucura de frumusețile zonei. Aveam de parcurs în jur de 50 de km și cum o anunțasem deja pe Dna Katy (Katalin Ferencz), proprietara pensiunii, că ajungem după ora 20, i-am parcurs relaxați, pe aceleași ritmuri de rock clasic, bucurându-ne de frumusețea peisajelor cu păduri de brazi și cu poienițe frumos colorate cu flori de câmp care parcă te îndemnau să oprești și să le culegi.
Ajunși în Miercurea Ciuc, aplicația GPS ne îndeamnă să virăm spre Băile Tușnad și ne afișează că mai avem vreo 15 km până la destinație. Peisajul se schimbă, locul brazilor este luat de câmpuri întinse, bine îngrijite, cu baloți uriași de fân și cu berze care se bucurau de animăluțele rămase expuse după cositoare.
La un moment dat, cum mergeam noi liniștiți, cu lumina apusului care colora într-un fel aparte totul, pe partea stângă, în mijlocul câmpului, la poalele unui mic deal, în vârful căruia străjuiește turla albă a uneia dintre multele biserici ale satului, se vede o proprietate care-ți face gândul să zboare la Valea Loarei. Aceasta era destinația noastră! Câmpurile cu o culoare verde-gălbui în lumina apusului, conturul munților la linia orizontului, poarta de lemn de deasupra drumului asfaltat care duce spre sat, cărarea de la poalele dealului mărginită de flori de câmp accentuează romantismul locului.
Am parcat în fața pensiunii și ne-a întâmpinat Iulia, o prietenă a proprietarei, care ne-a urat bun venit și ne-a condus către cameră. De cum pășești către intrare îți dai seama că amenajarea este cumva cu tentă rustică și cu foarte mult bun gust.
Intri în casă, te descalți de pantofi, îți iei papuci de casă și pășești în livingul spațios cu o masă mare de dining lângă care stau la loc de cinste, 2 lăzi de zestre foarte frumoase, vechi de aproximativ 150 ani, moștenite de proprietară de la bunica. Și pentru că vă spuneam de romantismul locului, din living nu avea cum să lipsească șemineul cu canapea și fotolii în jur. Tot în living vei găsi și o vitrină cu trofee și medalii câștigate de Dna Katy, parcă prea mică pentru cât de multe a câștigat de-a lungul timpului.
Atmosfera romantică este prezentă și în cameră, mobila albă, covorașul rustic, soba de teracotă verde îți dă o stare foarte plăcută.
Am ieșit apoi afară, ne-am bucurat de un apus superb în leagănul de lemn de lângă pensiune după care am făcut câțiva pași prin jurul pensiunii. Am trecut pe lângă ciubărul de lângă padoc și am intrat în grajd unde i-am cunoscut și pe căluții campioni. La fel ca în pensiune, și la căluți totul era curat si ordonat. Mărturisesc că mi-ar fi plăcut să văd împrejurimile din șaua unui cal, dar, de data asta, nu am avut timp să facem și asta. Nici noi, dar cred că nici gazdele nu ar fi avut, la cum i-am văzut muncind la strângerea fânului de pe câmp până seara târziu.
În ziua următoare am mers la Băile Tușnad unde aveam pe listă câteva obiective de văzut: lacul Ciucaș, câteva izvoare de apă minerală, Turnul Apor, Piatra Șoimului și bineînțeles Lacul Sfânta Ana. Am ajuns în Băile Tușnad, am băut o cafea bună la Retro Caffe, unde am și cerut și primit informații despre obiectivele de pe lista noastră. După discuția cu doamna de la Retro Caffe am tăiat de pe listă Turnul Apor si Piatra Șoimului întrucât ar fi trebuit să parcurgem trasee de 30 min respectiv 1 oră prin pădure iar probabilitatea de a ne întâlni cu Moș Martin era foarte mare. Am înțeles și mai bine sfatul doamnei doar când am văzut gardurile oamenilor prevăzute cu circuit electric în jur.
Am mers apoi la Izvorul Tineretului (cu speranța că voi bea apă de acolo și voi rămâne la fel de tânăr, ca acum, până la 102 ani) dar nici de data asta nu am fost mai norocos – izvorul era aproape acoperit de buruieni iar țeava de unde trebuia să curgă apa, abia dacă era umedă puțin. Nici lacul Ciucaș, aflat în centrul stațiunii, nu era îngrijit prea bine așa că am pornit spre Lacul Sfânta Ana unde sigur aveam de ce să ne bucurăm.
Și fix așa a fost…..drumul până acolo foarte frumos, chiar dacă pe alocuri nu era foarte bun, iar lacul ca atare este de o frumusețe fantastică. Singurul lac vulcanic din România, format în craterul celei mai recente erupții vulcanice din Carpați și Europa de Est, își ia apa doar din precipitații, are o puritate apropiată de cea a apei distilate și este foarte frumos amenajat pentru turiști – la tot locul găsești băncuțe unde te poți așeza și admira umbrele brazilor în apa cristalină sau poți face picnic.
Ne-am întors în Tușnad, încântați de ce am văzut și cu o mare poftă de mâncare așa că ne-am oprit la Hanul Secuiesc pentru prânz. Am mâncat bine, am căutat alte 2 izvoare (Apor și Mikes), am luat apă de la fiecare dintre ele și am pornit către următorul obiectiv adăugat între timp pe listă – Cimitirul din Pasul Cașin.
Era oarecum în drumul nostru de întoarcere către pensiune, așa că am pornit relaxați către Miercurea Ciuc, am văzut din mașină și Izvorul Apa Roșie și la un moment dat waze ne-a pus să virăm dreapta către Pasul Cașin. Aici, pe locul unde o mână de revoluționari s-au sacrificat pentru a ține piept armatelor imperialiste ruse și austriece, în apropierea gropii comune sunt mai bine de 100 de stâlpi funerari, sculptați în lemn, în memoria bravilor revoluționari.
După ce am bifat și acest obiectiv am plecat spre Miercurea Ciuc unde ne-am plimbat prin Piața Libertății, am văzut câteva dintre clădirile reprezentative ale orașului- Liceul Marton Aron, Biserica Sf Apostoli Petru, Pavel și Andrei, Biserica Sf Nicolae, Teatrul Municipal, clădirea Primăriei, Cetatea Miko după care am servit găluște ungurești la una dintre terasele frumoase din piață.
Ne-am întors destul de târziu la Kavalliera, atât de târziu cât să deranjăm o vulpe pe cărare dar și cât să constatăm că munca pentru a întreține un astfel de loc se termină târziu în noapte. Am mai lenevit puțin în leagănul de lângă pensiune ascultând liniștea nopții, tulburată doar de cântecul greierilor și am urcat către dormitor cu gândul că va urma o zi poate la fel de încărcată.
În concluzie, dacă vrei să petreci câteva zile liniștite în vacanța cu familia sau cu un grup format din 4 familii, Pensiunea Kavalliera poate fi o opțiune ideală.
Acest blog vă recomandă destinații de vacanță testate, unde vă puteți bucura de timpul petrecut cu familia fără a cheltui o avere
